Antreneaza-ti abdominalii si acasa!

Antreneaza-ti abdominalii si acasa!

Antreneaza-ti abdominalii si acasa!

Nu toti putem sa frecventam o sala de fitness. Din diverse motive. Dar exista perioade din an (cum este aceasta, care precede sezonul vacantelor la mare) cand putina tonifiere nu ar strica, mai ales la nivelul abdomenului atat de expus privirilor, cand te plimbi pe malul marii in costum de baie. De fapt, este chiar necesara!
 

Vestea buna e ca abdominalii sunt printre putinele grupe musculare care se pot antrena practic in orice situatie si mediu, nefiind nevoie de aparatura sofisticata. Este nevoie doar de vointa si consecventa.
Daca te-ai decis ca vrei sa iti antrenezi si tonifici abdominalii, dar nu ai chef, timp sau bani ca sa te inscrii la sala, poate cele cateva sfaturi de mai jos iti vor fi de folos:


1) Alege 3 exercitii la fiecare antrenament.  In mod obisnuit se alege un exercitiu pentru abdomenul inferior, unul pentru partea superioara(admitand ca se poate face aceasta diferenta, dar deja in mod curent se folosesc acesti termeni, asa ca ne conformam) si ultimul pentru muschii laterali.
2) Trei serii pentru fiecare exercitiu,  a cate 15-20 de repetari pentru fiecare serie.
3) Incearca sa alternezi exercitiile. Exista atatea exercitii si apoi multe variatiuni pe aceeasi tema. Pentru fiecare antrenament alegeti un exercitiu nou, vei evita astfel plictiseala, dar mai ales vei stimula de fiecare data un grup muscular intr-un mod divers, ideal pentru un antrenament corect.
4) Urmareste sa executi CORECT toate exercitiile.  Miscarile trebuie sa fie lente, controlate, regulate. Controleaza-ti si respiratia. Trebuie sa ai senzatia permanenta de control si constientizare asupra a ceea ce muschiul executa in fiecare moment. Sa reusesti sa “simti” muschiul in timp ce lucreaza, este fundamental pentru a obtine maximul din fiecare exercitiu.
5) Incheie mereu sedinta de antrenament cu un exercitiu de rotatie de bust, cu sau fara un baston. In acest caz, in loc sa numeri repetarile poti sa mergi cu incredere pe durata de executie, 5 minute de exemplu
6) Nu uita sa faci cateva exercitii de stretchig la terminarea fiecarui antrenament.


Este bine sa iti amintesti ca obiectivul tau, este sa reduci cantitatea de grasime, care este depozitata in zona taliei si abdomenului. Deci exercitiile de tonifiere nu sunt suficiente. Asa ca incearca sa urmezi o dieta adecvata si un program aerobic (mergi pe jos, pe bicicleta, pe role), toate acestea conjugate vor duce la rezultatul dorit.
Spor la antrenament!
 

Comenteaza

Cauta in:

Newsletter

Citeste acum